George Enescu - Sonata-torso - pentru violoncel și pian

Nr. pagini: 30

ISMN 979-0-707664-89-6
ISBN 978-606-645-223-6

Manuscrisul neterminat al acestei Sonate pour piano et violoncelle (titlu original) a fost descoperit de Constantin Stihi-Boos (1936-1992), cercetător la Cabinetul de Muzică al Bibliotecii Academiei Române, București. Lui îi aparține și propunerea titlului de Sonata-torso pentru pian și violoncel în fa minor . Lucrarea, în formă de sonată, a fost compusă în anul 1898, manuscrisul întrerupându-se în mijlocul reprizei (m.202). Pentru a o întregi, a fost necesară continuarea, în deplină concordanță (transpoziție) cu expoziția, precum și finalizarea ei printr-o codă. Fiind vizibil înrudită cu prima parte a Sonatei pentru pian și violoncel op. 26 nr.1 în fa minor, coda prezentată în textul de față  se raportează, atât prin dimensiunea, cât și prin relaxarea treptată a discursului muzical, la modelul oferit de alineatul final al primei părți din op. 26 nr.1. Lucrarea atestă autorului (pe atunci în vârstă de 17 ani) o uimitoare maturitate artistică și o asimilare desăvârșită a limbajului muzical specific romantismului târziu.

Partitura, publicată acum, reprezintă o reluare a primei tipărituri din 1988, apărută sub egida Conservatorului de Muzică „G. Dima” din Cluj-­Napoca, revizuită și corectată prin confruntarea cu manuscrisul original al lui Enescu.

Sonata-torso pentru pian și violoncel în fa minor a fost prezentată, ca primă audiție absolută, în 20 septembrie 1985, la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, în cadrul celui de-al X-lea Festival George Enescu .

Hans Peter Türk (2022)